Președinții rus și ucrainean au discutat despre un schimb de deținuți

162
Președinții rus și ucrainean au discutat despre un schimb de deținuți - presedintelerussiucrainean-1528637100.jpg

Articole recomandate

Președintele ucrainean Petro Poroșenko a discutat, sâmbătă, la telefon cu omologul său rus Vladimir Putin despre eliberarea "deținuților politici" ucraineni din Rusia, între care se numără cineastul Oleg Sențov, aflat în greva foamei, a anunțat într-un comunicat președinția ucraineană, transmit AFP și Reuters.


Petro Poroșenko a subliniat importanța eliberării rapide a deținuților politici ucraineni din Rusia și din teritoriile ocupate, termen utilizat de Kiev pentru a desemna Crimeea anexată de Rusia și estul Ucrainei aflat sub controlul separatiștilor, a indicat președinția ucraineană.


Kremlinul notează la rândul său într-un comunicat că președinții rus și ucrainean au evocat într-o convorbire telefonică un schimb de deținuți între cele două țări.


Cei doi șefi de stat au discutat despre chestiuni umanitare, între care schimbul de persoane deținute, iar Putin a subliniat necesitatea eliberării fără întârziere a jurnaliștilor ruși arestați în Ucraina, conform președinției ruse.


Regizorul Oleg Sențov, care s-a opus anexării Peninsulei Crimeea de către Rusia, în martie 2014, a fost condamnat în august 2015 pentru terorism și trafic de arme. El ispășește o pedeapsă de 20 de ani într-o închisoare din Extremul Orient rus și se află de trei săptămâni în greva foamei. Procesul împotriva lui, calificat drept stalinist de Amnesty International, a fost de asemenea denunțat de Kiev, UE și SUA. Joi, Vladimir Putin a declarat că nu se gândește să-l predea pe Sențov în schimbul jurnalistului ruso-ucrainean Kiril Vișinski, arestat la sfârșitul lui mai la Kiev și inculpat de înaltă trădare de justiția ucraineană, crimă pasibilă
de 15 ani de închisoare.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0141 secunde