Prim ministrul Republicii Moldova a demisionat. Criză politică peste Prut

1379
Prim ministrul Republicii Moldova a demisionat. Criză politică peste Prut - 32955634212496309489567532098502-1676028292.jpg

Articole de la același autor

Premierul Republicii Moldova, Natalia Gavriliţă, şi-a anunţat vineri demisia în cursul unei conferinţe de presă, anunţă agenţia de presă MOLDPRES, preluat de Agerpres.

„După un an şi jumătate în funcţie a venit timpul să-mi anunţ demisia", a comunicat Gavriliţă.

Cabinetul de miniştri condus de premierul Natalia Gavriliţă a depus jurământul de învestire în funcţie la 6 august 2021.

„Am știut să păstrăm calmul în Transnistria. Am păstrat pacea și stabilitatea economică a țării în ciuda agenților destabilizator. Sunt mândră că am accelerat proiectele de infrastructură care stagnau din cauza incompetenței și corupției”, a declarat Natalia Gavrilița.   

„În ciuda crizelor multiple cu care s-a confruntat țara, progresele noastre au fost apreciate foarte înalt de UE. Oamenii noștri merită să se bucure de toate beneficiile UE de care au fost lipsiți 30 de ani. Dacă Guvernul ar fi avut acasă aceeași susținere și încredere pe care am simțit-o la partenerii noștri europeni, am fi reușit să avansăm mai mult și mai repede. Dragi cetățeni, după un an și jumătate în fruntea acestui Guvern, a venit timpul să anunț demisia mea din această funcție (…). Echipa cu care am lucrat la Guvern a fost o echipă cu oameni constructivi, orientați spre dezvoltare, cu expertiză în domeniul economiei și a investițiilor”, a mai spus Gavrilița.

Comunicatul Maiei Sandu, președintele Republicii Moldova:

Am luat act de demisia doamnei Prim-ministre Natalia Gavrilița. Îi mulțumesc mult pentru sacrificiul și eforturile enorme de a conduce țara într-o perioadă cu atâtea crize. În pofida unor provocări fără precedent, țara a fost guvernată responsabil, cu multă atenție și muncă dedicată. Avem stabilitate, pace și dezvoltare – acolo unde alții doreau război și faliment.

 Mulțumim mult, Natalia!



Urmând procedurile legale, în urma demisiei Prim-Ministrei, voi avea consultări cu fracțiunile parlamentare și, ulterior, voi desemna un candidat la funcția de Prim-ministru al Republicii Moldova.





Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2614 secunde