Primarul numit de Moscova în orașul Energodar, rănit într-o explozie

74
Primarul numit de Moscova în orașul Energodar, rănit într-o explozie - primarranit-1653314642.jpg

Articole de la același autor

Primarul numit de Moscova în orașul Energodar din sudul Ucrainei, unde se află și centrala nucleară de la Zaporojie, cea mai mare din Europa, a fost rănit duminică într-o explozie, au anunţat un oficial ucrainean şi agenţiile de presă ruse.

Andrei Shevtchik a fost numit primar în Energodar după ce trupele ruse au preluat controlul asupra acestui oraş şi asupra centralei nucleare din Zaporojie, situată pe teritoriul său.


„Avem confirmarea precisă că, în timpul exploziei, Shevtchik, autoproclamatul şef al administraţiei populare, şi gărzile sale de corp au fost răniţi”, a anunţat pe Telegram Dmitro Orlov, oficial ucrainean, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

El a adăugat că cei răniţi se află în spital şi circumstanţele exploziei urmează să fie clarificate.


Citând o sursă de la serviciile de urgenţă, agenţia de presă rusă RIA Novosti a precizat că Shevtchik se află la terapie intensivă. Explozia a fost provocată de un dispozitiv exploziv improvizat, potrivit agenţiei de presă ruse TASS, care citează o sursă din cadrul forţelor de poliţie locale.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5541 secunde