Proteste împotriva unei exploatări aurifere în Halkidiki
Articole recomandate
Aproximativ 3.000 de greci au protestat, sâmbătă, în orașul Thessalonik din nordul Greciei împotriva proiectelor miniere care amenință mediul înconjurător, printre companiile vizate fiind și Eldorado Gold Corp din Canada, activă și în România, transmite AP.
Forțele de poliție au oprit protes-tatarii care vroiau să ajungă la Consulatul Canadei, dar nu s-au raportat incidente.
Eldorado Gold Corp din Canada este implicată în patru proiecte miniere de exploatare a aurului, în nordul Greciei. Trei dintre ele sunt în stadiul de planificare. Al patrulea, și cel mai mare, din peninsula Halkidiki, a fost anulat acum zece ani, în urma unor ample manifestații de protest. Totuși, unii locuitori din Halkidiki apără proiectul exploatărilor miniere, după ce investitorii au anunțat că vor crea peste 1.000 de locuri de muncă.
Protestatarii consideră că exploatarea zăcământului de aur din apropierea stațiunii va avea consecințe grave mai ales asupra mediului, cei mai înverșunați dintre ei fiind patronii de hoteluri, care se tem că exploatarea auriferă îi va goni pe turiști din insulă. În schimb, susținătorii proiectului afirmă că astfel vor fi create câteva mii de noi locuri de muncă, într-un moment dificil din punct de vedere economic pentru țară.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Joi, 22 Noiembrie 2012
Marţi, 13 Noiembrie 2012
Miercuri, 07 Noiembrie 2012
Miercuri, 07 Noiembrie 2012