Război turco-sirian: Turcia a bombardat intens obiective din Siria

537
Război turco-sirian: Turcia a bombardat intens obiective din Siria - turcia-1349612635.jpg
Armata turcă a ripostat sâmbătă la un nou tir de artilerie provenit din Siria și îndreptat spre provincia Hatay (sud-est) dar care nu a provocat victime, a anunțat agenția semioficială turcă Anatolia, relatează AFP.


De la incidentul produs miercuri și soldat cu moartea a cinci civili turci într-un sat de frontieră, Turcia răspunde sistematic cu tiruri de artilerie la tirurile siriene.

Turcia a solicitat Consiliului de Securitate al ONU să ia măsuri contra Siriei pentru a o constrânge să oprească acțiunile agresive și să respecte suveranitatea țărilor vecine, relatează Reuters.

Solicitarea guvernului de la Ankara intervine în contextul în care miercuri seara obuze lansate dinspre teritoriul sirian au explodat în Turcia, omorând cinci persoane, într-un atac atribuit de presa electronică turcă forțelor guvernamentale de la Damasc.

"Turcia cere Consiliului de Securitate să ia măsurile necesare pentru a pune capăt actelor de agresiune și pentru a asigura respectarea de către Siria a suveranității, integrității teritoriale și securității Turciei", scrie ambasadorul turc la ONU, Ertugrul Apakan, într-o scrisoare adresată președintelui Consiliului de Securitate ONU, Gert Rosenthal.

Ca ripostă, Turcia a bombardat zona de la frontiera siriană de unde au fost lansate obuzele pe teritoriul său. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4438 secunde