Regele Charles al III-lea califică parlamentul drept ''instrumentul viu al democraţiei'', în primul discurs la Westminster

128
Regele Charles al III-lea califică parlamentul drept ''instrumentul viu al democraţiei'', în primul discurs la Westminster - ztuxnznhndllmjjmmta2y2m3odvimmfk-1662978902.jpg

Articole de la același autor

Regele Charles al III-lea a calificat luni parlamentul drept ''instrumentul viu al democraţiei noastre'', în primul său discurs în faţa camerelor reunite ale legislativului britanic, la Westminster Hall, cea mai veche dintre clădirile care alcătuiesc parlamentul britanic, transmite Reuters, citată de Agerpres.


'Parlamentul este instrumentul viu al democraţiei noastre'', le-a transmis Regele Charles al III-lea legiuitorilor.

''În timp ce mă aflu astăzi în faţa dumneavoastră, nu pot să nu simt greutatea istoriei care ne înconjoară şi care ne aminteşte de tradiţii parlamentare vitale, cărora dumneavoastră, membrii ambelor camere, vă consacraţi cu un aşa de mare angajament personal pentru binele comun'', a spus suveranul britanic.

În discursul său, Regele Charles al III-lea s-a angajat să domnească în mod ''dezinteresat'', aşa cum a făcut-o mama sa, Elisabeta a II-a, căreia i-a adus un omagiu, şi a promis să respecte ''principiile constituţionale'', potrivit EFE.

După discursul noului monarh britanic, în vârstă de 73 de ani, parlamentarii s-au ridicat în picioare şi au cântat imnul naţional. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.4682 secunde