Reprezentantul palestinian la ONU cere lumii să salveze populaţia din Gaza de „Iadul de pe Pământ”

296
Reprezentantul palestinian la ONU cere lumii să salveze populaţia din Gaza de „Iadul de pe Pământ” - fond-israel-iar-1698758867.jpg

Articole de la același autor

Reprezentantul palestinian la ONU a descris suferinţa populaţiei din Fâşia Gaza drept iadul de pe Pământ, relatează marţi agenţia DPA.

Vorbind la o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU la New York, Riyad Mansour a citat declaraţia celebră a fostului secretar general al ONU Dag Hammarskjol care în 1954 a spus: „Naţiunile Unite nu au fost create pentru a ne aduce în Rai, ci pentru a ne mântui din iad”. Mansour a adăugat: „Gaza este acum iadul de pe Pământ”.

Diplomatul palestinian a spus că peste 8.000 de palestinieni au fost ucişi până în prezent, inclusiv peste 3.000 în sudul Gazei, unde Israelul a transferat cu forţa sute de mii de oameni.

„Practic toată populaţia noastră din Gaza este fără adăpost, strămutată, mutată de la o casă de familie la alta, dormind în maşini, dormind pe străzi şi încă ucisă oriunde merge pentru a o convinge că nu va fi în siguranţă nicăieri în Gaza”, a notat el. „Salvarea umanităţii din iad astăzi înseamnă pentru Naţiunile Unite să-i salveze pe palestinienii din Gaza”, a adăugat el.

Mansour a pledat în faţa celui mai puternic organism al ONU să trateze poporul palestinian cu demnitate şi să-i salveze pe palestinienii din Gaza.

„Salvaţi-i. Priviţi-i ca pe nişte fiinţe umane”, a insistat el.

Actualul sistem de ajutor pentru Fâşia Gaza prin punctul de trecere a frontierei Rafah este menit eşecului, a avertizat luni şeful agenţiei ONU pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA), Philippe Lazzarini, denunţând pedeapsa colectivă impusă de Israel, relatează AFP.

„Să fim clari: cele câteva convoaie autorizate prin Rafah nu sunt nimic în comparaţie cu nevoile a peste două milioane de oameni prinşi în Gaza”, a explicat Philippe Lazzarini, cerând ajutor membrilor Consiliului de Securitate precum şi un armistiţiu umanitar imediat. Lazzarini a confirmat, de asemenea, că cel puţin 57 de colegi din rândul angajaţilor UNRWA au fost ucişi în Fâşia Gaza de la începutul războiului, la 7 octombrie.

Totodată, Casa Albă a anunţat că este posibil ca în următoarele zile să intre 100 de camioane pe zi cu ajutor umanitar în Fâşia Gaza, a declarat marţi un purtător de cuvânt.

„Acesta este un prim obiectiv”, a afirmat John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională, după ce preşedintele Joe Biden a cerut duminică să se mărească în mod semnificativ şi imediat fluxul de asistenţă către teritoriul palestinian asediat şi bombardat de Israel în războiul împotriva mişcării islamiste Hamas.

Semiluna Roşie palestiniană şi-a exprimat marţi îngrijorarea ca urmare a atacurilor lansate în apropierea unuia dintre spitalele sale din nordul Fâşiei Gaza, unde civilii s-au refugiat din calea bombardamentelor israeliene, relatează AFP.

„Lovituri de artilerie şi aeriene continue în zona Tel al-Hawa din Gaza, unde se afla spitalul al-Quds”, a menţionat organizaţia pe reţeaua de socializare X (fosta Twitter).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2245 secunde