Rusia vrea o nouă reuniune a Consiliului de Securitate al ONU
350

Articole de la același autor
Rusia şi-a anunţat intenţia de a convoca o nouă reuniune a Consiliului de Securitate al ONU privind situaţia umanitară din Fâşia Gaza şi războiul dintre Israel şi mişcarea islamistă Hamas, informează agenţia AFP.
Rusia a convocat pentru luni, 23 octombrie, o reuniune cu privire la război, dar rezoluţia sa de încetare a focului a eşuat din cauza opoziţiei a patru membri ai Consiliului, inclusiv a Statelor Unite, care au criticat proiectul pentru că nu menţiona gruparea Hamas.
„Cu siguranţă vom convoca o nouă şedinţă a Consiliului de Securitate. După cum a demonstrat practica, nimeni în afară de noi nu îndrăzneşte să facă acest lucru”, a declarat adjunctul reprezentantului permanent al Rusiei la ONU, Dmitri Polianski.
El nu a spus când doreşte Rusia, unul dintre cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate, ca o astfel de întâlnire să aibă loc. „În ceea ce priveşte o rezoluţie, nu ştiu când vom face următorul pas de a încerca să adoptăm o rezoluţie”, a adăugat el pe canalul Soloviev Live.
Rusia a cerut în repetate rânduri negocieri pentru a se pune capăt conflictului.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Joi, 19 Octombrie 2023
Miercuri, 18 Octombrie 2023
Marţi, 17 Octombrie 2023
Joi, 12 Octombrie 2023
Duminică, 08 Octombrie 2023
Vineri, 06 Octombrie 2023
Joi, 05 Octombrie 2023
Miercuri, 04 Octombrie 2023
Vineri, 29 Septembrie 2023
Kievul promite verificări după ce Moscova a susţinut că şeful flotei sale la Marea Neagră nu a murit
Miercuri, 27 Septembrie 2023