Rușii au atacat cu 30 de rachete o bază militară la 25 km de granița cu Polonia

144
Rușii au atacat cu 30 de rachete o bază militară la 25 km de granița cu Polonia - fondrazboiincontinuare-1647172760.jpg

Articole de la același autor

Sunt 18 zile de când armata lui Putin a început invazia în Ucraina. În cursul nopții au răsunat din nou sirenele în mai multe orașe din Ucraina. Forțele ruse au bombardat în această dimineață Liov și Herson. Sunt explozii și în Ivano-Frankivsk. Sună sirenele, iar oamenii sunt sfătuiți să se adăpostească imediat. Între timp, Rusia și Ucraina negociază prin videoconferință găsirea unei soluții în conflictul dintre cele două țări.

Rușii nu au puterea să ne cucerească, spune președintele Volodimir Zelenski. Liderul de la Kiev a postat sâmbătă noapte un nou mesaj video în care s-a arătat încrezător că șansele Rusiei de a invada cu succes țara sa sunt mici. Zelenski a făcut din nou apel către aliații vestici, pe care îi îndeamnă să ajute mai mult Ucraina.

Volodimir Zelenski: „Invadatorii ruși nu ne pot cuceri. Nu au această putere. Nu au acest spirit. Se bazează doar pe violență și pe teroare. Pe arme, pe care le dețin din plin. Dar invadatorii nu au nicio bază naturală pentru viața normală. În așa fel încât oamenii să poată fi fericiți și să viseze. Sunt incapabili să ducă o viață normală! Oriunde Rusia a intrat pe teritoriu străin, visele au fost imposibile.

Repet aliaților și prietenilor noștri: trebuie să facă mai mult pentru țara noastră, pentru ucraineni și Ucraina. Pentru că nu este doar pentru Ucraina, dar pentru toată Europa.

Inamicul care țintește cu intenție orașe pașnice și ambulanțe și bombardează spitale nu se va opri la o singură țară dacă are puterea să meargă mai departe”.

Un înalt oficial de la Vatican și-a exprimat îngrijorarea că invazia Rusiei în Ucraina este un indiciu că lumea "se întoarce în trecut în loc să îndrăznească să facă pași spre un viitor diferit", scrie BBC.

Secretarul de stat al Vaticanului, cardinalul Pietro Parolin, considerat pe scară largă drept al doilea cel mai puternic om al Bisericii Catolice după Papa Francisc, a făcut apel la Rusia să negocieze cu Ucraina, spunând că liderii "care duc războaie se bazează pe logica diabolică a armelor și uită de umanitate".

El a repetat oferta Vaticanului de a găzdui discuții de mediere și a spus că este important să se facă pași către "un viitor de coexistență pașnică".

„Războiul este ca un cancer care crește, se extinde și se hrănește cu el însuși. Este o aventură fără întoarcere, pentru a folosi cuvintele profetice ale Sfântului Ioan Paul al II-lea. Din păcate, trebuie să recunoaștem acest lucru: am căzut într-un vârtej care poate avea consecințe incalculabile și nefaste pentru toată lumea. Dar aș vrea să spun, de asemenea, că nu este niciodată prea târziu, nu este niciodată prea târziu pentru a face pace, nu este niciodată prea târziu pentru a reveni asupra propriilor pași și a găsi un acord”, a adăugat el.

Consiliul regional din orașul ocupat Herson a votat pentru adoptarea unei rezoluții prin care se afirmă că orașul rămâne ucrainean, au declarat oficialii locali, conform BBC.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7339 secunde