S-a aflat cine sunt victimele din "camionul morții". Anunțul poliției britanice

254
S-a aflat cine sunt victimele din

Articole recomandate

Cei 39 de migranți găsiți fără viață la sfârșitul lunii trecute într-un camion frigorific în apropiere de Londra sunt vietnamezi, a confirmat joi poliția din Essex.


Toate cele 39 de victime, 31 de bărbați și opt femei, au fost identificate, iar familiile lor au fost anunțate, a menționat poliția, fără a face alte precizări.


Inițial s-a crezut că victimele sunt chinezi, pentru ca ulterior mai multe familii din Vietnam să-și manifeste preocuparea față de soarta unor apropiați ai lor de la care nu mai aveau vești.


Ambasada Vietnamului și-a exprimat joi "profunda tristețe față de moartea a 39 de vietnamezi în Essex la 23 octombrie 2019", data când au fost descoperite cadavrele. Ambasada a transmis condoleanțe familiilor îndoliate și le-a asigurat de sprijinul său pentru repatrierea corpurilor neînsuflețite, informează Agerpres.


Mai multe persoane au fost arestate până acum în legătură cu acest caz, atât în Vietnam, cât și în SUA.


Șoferul camionului frigorific, originar din Irlanda de Nord, a fost inculpat de autoritățile britanice pentru omucidere din culpă, spălare de bani și complot în vederea favorizării imigrației ilegale. Un alt nord-irlandez care ar avea legătură cu acest caz a compărut la Dublin în fața Curții de justiție a Irlandei în cadrul procedurii de extrădare către Marea Britanie.


Alte trei persoane au fost arestate de autoritățile britanice, fiind însă ulterior eliberate condiționat.


În Vietnam au fost operate alte 11 arestări în cadrul acestei anchete.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.6379 secunde