Scandal imens după descoperirea a 12 copii și 30 de adulți trăind în incest și mizerie

182
1
Scandal imens după descoperirea a 12 copii și 30 de adulți trăind în incest și mizerie - depresie1352482282-1386865209.jpg

Articole recomandate

Doisprezece copii slabi, murdari și diformi din cauza consangvinității de mai multe generații au fost găsiți într-o zonă izolată în Australia, un scandal dezvăluit săptămâna aceasta de către autorități, după 18 luni de la descoperirea faptelor.


Lucrători sociali și poliția au fost alertați la jumătatea lui 2012 în legătură cu prezența unor copii dintr-o tabără care nu mergeau la școală și care păreau să trăiască într-o lipsă totală de igienă.


Poliția a descoperit la vremea respectivă, în iulie 2012, 12 copii cu vârste cuprinse între cinci și 15 ani și aproximativ 30 de adulți care făceau parte, de mai multe generații, din aceeași familie și care trăiau în condiții "de mare mizerie și periculoase", potrivit unor documente oficiale dezvăluite săptămâna aceasta.


Teste genetice au arătat că 11 dintre copii aveau părinți care fac parte din aceeași familie, alcătuită din unchi, mătuși, frați și surori de patru generații. Cinci copii provin din părinți cu legături familiale "foarte apropiate". Mai mulți dintre ei prezintă handicapuri, anunță Mediafax.


Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
3 aprilie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Marţi, 26 Februarie 2013
Stire din Actual : Australia se pregătește  de ciclon
Sâmbătă, 20 Aprilie 2013
Stire din Diverse : Lacul roz din Australia
Pagina a fost generata in 0.4476 secunde