Scriitorul Salman Rushdie, decorat după nouă luni de la atac

158
Scriitorul Salman Rushdie, decorat după nouă luni de la atac - 5b04a5a559db14daf02fc1da2444dad9-1684861501.jpg

Articole de la același autor

Cu ocazia unei ceremonii în cadrul căreia a primit o decoraţie în Marea Britanie, scriitorul Salman Rushdie a declarat marţi, că a reînceput să scrie, la nouă luni după atacul comis cu un cuţit asupra sa în Statele Unite.


Celebrul scriitor de origine indiană, în vârstă de 75 de ani, purtând ochelari cu o lentilă neagră, a pozat pentru fotografi după ce a primit o medalie la Castelul Windsor din partea prinţesei Anne, sora regelui Charles al III-lea.


Salman Rushdie deţine şi cetăţenia americană şi care locuieşte la New York, a dezvăluit cu această ocazie că a reînceput să scrie, deşi a avut nevoie de mai mult timp pentru a face acest lucru.


„Mi-am revenit destul de bine, de aceea am şi putut să vin astăzi aici, însă a trebuit să aştept să treacă ceva timp”, a explicat scriitorul.


Pe 12 august 2022, celebrul scriitor a fost invitat la o conferinţă literară în Chautauqua, un mic oraş cu specific cultural şi cu peisaje bucolice din nord-vestul statului New York, în proximitatea Lacului Erie.
În momentul în care urma să susţină un discurs, un tânăr american de origine libaneză, bănuit că simpatizează cu Iranul şiit, s-a aruncat asupra lui, înarmat cu un cuţit, şi l-a înjunghiat de zece ori.


Mai mulţi spectatori şi agenţi de pază l-au imobilizat pe agresor, care a fost cercetat, inculpat şi care a rămas încarcerat de atunci în aşteptarea unui proces.


Agentul său literar, Andrew Wylie, a dezvăluit în octombrie 2022 că scriitorul şi-a pierdut vederea la nivelul unui ochi şi mobilitatea uneia dintre mâini.


În februarie 2023, cu ocazia lansării celui mai recent roman al său, „Victory City”, scriitorul Salman Rushdie a dezvăluit pentru revista The New Yorker, în primul său interviu de după acel atac, că îi era foarte greu să scrie şi că suferă de stres posttraumatic.


Adulat de elitele intelectuale din Occident, detestat de extremiştii musulmani din Iran şi Pakistan, unii dintre ei chiar s-au bucurat pentru atacul comis asupra sa, Salman Rushdie este considerat o veritabilă legendă a luptei pentru apărarea libertăţii de exprimare.


El trăieşte din 1989 sub ameninţarea morţii după ce Iranul a emis pe numele său o „fatwa” (sentinţă religioasă), în urma publicării romanului său intitulat „Versetele satanice”.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.6742 secunde