Secretarul general al NATO a salutat reluarea negocierilor cu Turcia privind aderarea Suediei şi a Finlandei

157
Secretarul general al NATO a salutat reluarea negocierilor cu Turcia privind aderarea Suediei şi a Finlandei - 1-1678268394.jpg

Articole recomandate

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a salutat reluarea negocierilor cu Turcia privind aderarea Suediei şi a Finlandei, menţionând înregistrarea de progrese în acest dosar blocat de Ankara, informează agenţia AFP, consultată de Agerpres.

„Finalizarea aderării celor două ţări nordice este o prioritate de vârf, iar noi facem progrese”, a declarat secretarul general al NATO, aflat în vizită în Suedia, în cadrul unei conferinţe de presă cu premierul Ulf Kristersson.

Suedia, asupra căreia se concentrează obiecţiile Turciei, „şi-a respectat angajamentele” adoptate în iunie anul trecut, la Madrid, faţă de Ankara şi „a sosit timpul să se finalizeze procesul de ratificare”, a insistat Jens Stoltenberg.

Din cei 30 de membri ai alianţei nord-atlantice, doar Turcia şi Ungaria nu au ratificat încă aderarea celor două ţări.

În urma unei crize diplomatice cauzate de arderea unui Coran de către un extremist de dreapta anti-islam la Stockholm la începutul lunii ianuarie, Ankara a suspendat negocierile deja complicate. Discuţiile se vor relua la Bruxelles, aşa cum a anunţat Ankara, luna trecută.

În ceea ce priveşte Ungaria, a cărei promisiune de ratificare a stârnit îngrijorări din cauza numeroaselor întârzieri din ultimele luni, dezbaterea a început săptămâna trecută în parlamentul de la Budapesta. „Mă aştept ca procesul să fie finalizat rapid”, a spus secretarul general al NATO. „Întrebarea nu este dacă Suedia va intra în alianţă, ci când”, a asigurat el.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3474 secunde