Secretarul general al NATO cere Rusiei să-și retragă trupele din estul Ucrainei

208
Secretarul general al NATO cere Rusiei să-și retragă trupele din estul Ucrainei - secretarul-1572554815.jpg

Articole recomandate

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a cerut, miercuri, Rusiei să-și retragă trupele din estul separatist al Ucrainei, la o zi după retragerea soldaților ucraineni și a rebelilor proruși dintr-un sector-cheie pe linia frontului, informează agenția AFP, consultată de Agerpres. 


"NATO spune foarte clar că Rusia are o responsabilitate specială în punerea în aplicare a acordurilor de pace de la Minsk și că ea trebuie să-și retragă toate trupele, toți ofițerii din estul Ucrainei și să înceteze să mai destabilizeze acest teritoriu", a declarat Jens Stoltenberg, aflat într-o vizită la Odessa (sudul Ucrainei). 


Kievul și Occidentul acuză Rusia că furnizează arme separatiștilor proruși și dispune de militari detașați în estul Ucrainei, unde aproape 13.000 de persoane au fost ucise de la începutul conflictului cu cinci ani în urmă. 


Moscova respinge cu vehemență orice implicare militară în Donbas, în pofida constatărilor făcute de numeroase media. 
Sub impulsul noului președinte ucrainean Volodimir Zelenski, care a promis să restabilească pacea, Kievul și separatiștii au început, marți, retragerea trupelor într-un mic sector de pe linia frontului, în localitatea Zolote din regiunea Lugansk. 


Condiție prealabilă a unui summit de pace cu Rusia, această operațiune a suscitat în Ucraina temeri privind "capitularea" în fața Moscovei. 


"Salutăm toate eforturile vizând reducerea tensiunilor, retragerea trupelor și asigurarea unei rezolvări pașnice a conflictului în estul Ucrainei", a adăugat Stoltenberg, lăudând în același timp eforturile de pace ale lui Volodimir Zelenski. 


"Dar știm că mai este un drum lung de parcurs, pentru că există încă încălcări ale armistițiului", și-a nuanțat el declarația într-o conferință de presă în portul Odessa, unde patru nave NATO se află în prezent. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4705 secunde