Șeful Gardienilor Revoluției din Iran promite că va riposta la "orice act" al Statelor Unite

387
Șeful Gardienilor Revoluției din Iran promite că va riposta la

Articole recomandate

Iranul va riposta la "orice acțiune a dușmanului", a avertizat sâmbătă șeful Gardienilor Revoluției, armata ideologică a Iranului, pe fondul tensiunilor în creștere cu Statele Unite, scrie AFP.


"Suntem aici astăzi pentru a ne asigura de puterea noastră navală împotriva dușmanului care se laudă și ne amenință", a declarat generalul de divizie Hossein Salami, care a vizitat trupele staționate pe insula strategică Abu Musa, potrivit Sepahnews, ste-ul oficial al Gardienilor Revoluției.


"Vom răspunde cu aceeași forță (...) la orice acțiune a dușmanului împotriva noastră", a mai spus el.


Insula Abu Musa este situată în apropiere de intrarea strategică în strâmtoare Ormuz prin care tranzitează o cincime din producția mondială de petrol.


Tensiunile dintre Statele Unite și Iran au crescut în apropiere de împlinirea unui an de la asasinarea puternicului general iranian Qassem Soleimani, șeful operațiunilor externe ale Gardienilor, ucis într-o lovitură americană la Bagdad, în 3 ianuarie 2020.


Iranul a ripostat atunci lansând rachete asupra bazelor irakiene care adăposteau soldați americani.


La sfârșitul lui noiembrie, portavionul american USS Nimitz a fost trimis în Golf iar bombardiere americane B-52 au survolat regiunea în 10 decembrie, într-o demonstrație de forță.


Potrivit New York Times, ministrul american al Apărării Christopher Miller a ordonat revenirea portavionului Nimitz. Un semnal de detensionare transmis Teheranului pentru a evita un conflict, a precizat cotidianul, citând un responsabil american.


Joi, ministrul iranian al Afacerilor externe Javad Zarif l-a acuzat pe președintele american Donald Trump că încearcă să monteze un "pretext" pentru a lansa un război înainte de plecarea sa de la Casa Albă, în 20 ianuarie, după un mandat în care a condus o campanie de "presiune maximală" asupra Teheranului.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.7674 secunde