Siria: Acordul de încetare a focului ruso-turc a intrat în vigoare

254
Siria: Acordul de încetare a focului ruso-turc a intrat în vigoare - siria-1583537319.jpg

Articole recomandate

Acordul anunțat de Rusia și Turcia privind încetarea focului în nord-vestul Siriei a intrat în vigoare, vineri, în vederea încetării luptelor intense care au provocat o catastrofă umanitară în zonă, transmite agenția AFP, consultată de Agerpres. 


ONG-ul Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDO) a constatat un calm "relativ" în provincia Idlib, marcat în special de oprirea loviturilor aeriene ruse și siriene. 
Președintele rus Vladimir Putin și omologul său turc Recep Tayyip Erdogan au anunțat anterior, într-o conferință de presă comună desfășurată la Kremlin, această încetare a focului, decizie intervenită după o escaladare a violențelor în regiunea Idlib. 
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, și-a exprimat speranța că acest acord de încetare a focului va duce la "o încetare a ostilităților imediată și durabilă", în timp ce Consiliul de Securitate a prevăzut o reuniune pentru vineri, la solicitarea Rusiei. 


Moscova a cerut ca această reuniune să se desfășoare cu ușile închise, pentru a-i informa pe ceilalți membri ai Consiliului de Securitate al ONU cu privire la acordul de încetare a focului, a indicat o sursă diplomatică. 


Conform textului acordului, Rusia și Turcia vor organiza, începând cu 15 martie, patrulări comune pe o mare porțiune a autostrăzii M4, o axă esențială pentru regim și care traversează regiunea siriană Idlib. Va fi pentru prima dată când rușii și turcii vor patrula împreună în această zonă. 


Moscova și Ankara au prevăzut, de asemenea, crearea unui "culoar de securitate" de șase kilometri adâncime de o parte și de alta a acestei autostrăzi, ceea ce înseamnă o zonă-tampon cu o lățime de 12 kilometri. Parametrii care definesc această zonă vor fi finalizați în termen de șapte zile, conform textului convenit de Rusia și Turcia. 


Acordul ar trebui să pună capăt săptămânilor de lupte intense din zona Idlib, ultimul bastion al rebelilor și al jihadiștilor în nord-vestul Siriei, unde Turcia a intervenit contra forțelor regimului Bashar al-Assad, care sunt susținute de Rusia. 


Aceste violențe au provocat o catastrofă umanitară, cu aproape 500 de civili uciși și aproximativ un milion de persoane strămutate către frontiera cu Turcia. 




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5568 secunde