Soarta cadeților de pe navele fluviale, în dezbatere europeană
132

Articole de la același autor
A fost inaugurată crama Aliman
06 Iunie 2022
România, trasă din nou de urechi
21 Mai 2022
În cadrul ședinței consiliului de conducere al Asociației europene EDINNA, care s-a desfășurat în format on-line, au fost discutate identificarea și continuarea progreselor făcute de către statele membre UE pentru armonizarea standardelor de pregătire profesională pe apele interioare din Europa. Tema abordată s-a concentrat asupra „viitorului marinarilor stagiari la bordul navelor care aparțin flotei europene, pe ape interioare”.
„În calitate de asociație europeană, EDINNA cooperează cu Comisia Europeană în vederea găsirii de soluții, astfel încât tinerii marinari să își poată realiza stagiile de ambarcare la bordul navelor, ulterior având posibilitatea de a-și găsi un loc de muncă în flota europeană. Tinerii sunt o resursă importantă pentru dezvoltarea navigației europene pe ape interioare”, a declarat Ovidiu-Sorin Cupșa, directorul general al CERONAV.
EDINNA este o asociație europeană formată din instituții de educație și instruire a personalului din navigația pe ape interioare, înființată în anul 2009. Centrul Român pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului din Transporturi Navale – CERONAV este unul dintre membrii fondatori și deține, Ovidiu-Sorin Cupșa deținând, în prezent, funcția de vicepreședinte secretar.
CERONAV, în calitate de membru EDINNA, este unul dintre promotorii Directivei Europene 2397/2017 privind recunoașterea calificărilor profesionale în sectorul navigației pe ape interioare. Aceasta a fost adoptată de Parlamentul European în noiembrie 2017, iar în luna ianuarie 2022 a fost transpusă în legislația națională a statelor membre UE.
CERONAV, în calitate de membru EDINNA, este unul dintre promotorii Directivei Europene 2397/2017 privind recunoașterea calificărilor profesionale în sectorul navigației pe ape interioare. Aceasta a fost adoptată de Parlamentul European în noiembrie 2017, iar în luna ianuarie 2022 a fost transpusă în legislația națională a statelor membre UE.
Discuțiile s-au axat și pe gradul de implementare al Directivei europene (UE) 2017/2397, care stabilește condițiile și procedurile de certificare a calificărilor persoanelor implicate în exploatarea unei nave pe căile navigabile interioare ale Uniunii Europene. Certificarea vizează facilitarea mobilității, asigurarea siguranței navigației și protecția vieții umane și a mediului.
Top articole din Actual
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Sâmbătă, 11 Iunie 2022
Marţi, 14 Iunie 2022
Miercuri, 08 Iunie 2022
Miercuri, 15 Iunie 2022
Miercuri, 08 Iunie 2022