Sondaj: Angela Merkel, considerată cel mai competent candidat la postul de cancelar

120
Sondaj: Angela Merkel, considerată cel mai competent candidat la postul de cancelar - sondaj-1505999083.jpg
Cancelarul Angela Merkel se bucură de încrederea germanilor în ceea ce privește capacitățile sale de politician, indică un sondaj de opinie realizat de institutul Emnid, care subliniază sprijinul puternic față de șefa conservatorilor, cu câteva zile înainte de alegerile federale ce vor avea lor pe 24 septembrie, relatează agenția Xinhua, consultată de Agerpres. 


Emnid a intervievat alegători germani, în cadrul unui sondaj realizat pentru postul de televiziune N24, în legătură cu nivelul de competență al candidaților pentru postul de cancelar din partea celor șase mari partide din diferite zone politice. 


Angela Merkel se află pe primul loc la aproape fiecare domeniu politic, surclasându-l pe tema Europei chiar și pe fostul președinte al Parlamentului European, Martin Schulz, candidat din partea Partidului Social-Democrat (SPD). Candidata partidului Alternativa pentru Germania (AfD), Alice Weidel, întrunește cele mai mici punctaje în toate domeniile. 


Astfel, potrivit sondajului, 55% dintre cei chestionați au ales-o pe Angela Merkel drept candidat cu competențe economice, ea fiind urmată de Christian Lindner, președintele Partidului Liber-Democrat (FDP), cu 32%, în timp ce Martin Schulz se clasează pe locul al treilea, cu 31%. Cem Oezdemir, din partea partidului Verzii (ecologiștii), întrunește 17%, Sahra Wagenknecht (Partidul Stângii) - 12 %, iar Alice Weidel (AfD) - 6%. 


Cu toate că Schulz nu a fost activ pe scena politică germană în ultimii ani datorită îndelungatei sale cariere la Parlamentul European, el nu este considerat mai competent decât Angela Merkel în ceea ce privește politica europeană. Astfel, 59% dintre respondenți o consideră pe Angela Merkel ca fiind competentă la acest capitol, 46% pe Schulz, care este urmat de Oezdemir (21%), Lindner (18%), Wagenknecht (12%) și Weidel (5%). 


Deși politica Angelei Merkel privind criza refugiaților a fost puternic criticată, sunt mai puțini cei care cred că opozanții politici ai cancelarului pot avea o politică mai solidă în ce privește refugiații decât a avut ea. La acest capitol, Merkel este considerată competentă de către 52% dintre cei intervievați, fiind urmată de Schulz (35%), Oezdemir (28%), Wagenknecht (22%), Lindner (19%) și Weidel (11%). 


Pagina a fost generata in 0.2921 secunde