Starea de urgenţă în Republica Moldova, extinsă cu încă 45 de zile

128
Starea de urgenţă în Republica Moldova, extinsă cu încă 45 de zile - starea-1656094018.jpg

Articole recomandate

Starea de urgenţă instituită în Republica Moldova pe 24 februarie, în urma invaziei ruse în Ucraina, a fost prelungită cu încă 45 de zile, relatează agenția Moldpres, consultată de Agerpres.

Solicitarea de prelungire a stării de urgenţă a fost prezentată în plenul parlamentului de premierul Natalia Gavriliţa şi o majoritate de 59 de deputaţi au votat pentru. Opoziţia a boicotat aprobarea prelungirii stării de urgenţă şi a părăsit sala.

Potrivit prim-ministrului, necesitatea de prelungire a stării de urgenţă este determinată de riscurile persistente în privinţa securităţii aprovizionării Republicii Moldova cu resurse energetice, impactului asupra domeniului transporturilor, securităţii energetice a ţării, securităţii la frontieră şi gestiunii fluxului de refugiaţi.

În aceste condiţii, Comisia pentru Situaţii Excepţionale va putea interveni prompt, în cazul necesităţii de a lua decizii suplimentare celor instituite de cadrul juridic existent, pentru asigurarea tuturor consumatorilor cu resurse energetice şi menţinerea securităţii energetice a statului.

Starea de urgenţă a fost instituită în Republica Moldova pe 24 februarie, ziua când Rusia a declanşat agresiunea militară contra Ucrainei. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4257 secunde