Studentul Otto Warmbier a fost înmormântat. Sute de persoane au participat la funeralii

186
Studentul Otto Warmbier a fost înmormântat. Sute de persoane au participat la funeralii - abcnewsstudentk04496800-1498158299.jpg

Articole recomandate

Sute de persoane s-au adunat joi în nordul Statelor Unite pentru a participa la funeraliile lui Otto Warmbier, studentul american repatriat săptămâna trecută în comă după 18 luni de detenție în Coreea de Nord, relatează AFP, citat de agerpres.


Circa 2.500 de persoane, între care numeroși tineri, au asistat la ceremonia organizată la fostul liceu al studentului, decedat la vârsta de 22 de ani. Rudele au purtat pe umeri sicriul cu trupul neînsuflețit al tânărului până la cortegiul funerar care l-a transportat la un cimitir din orașul său natal Cincinnati, în statul Ohio, unde a fost înmormântat.


Condamnat de Curtea Supremă nord-coreeană la 15 ani de muncă silnică pentru că a furat un afiș de propagandă, Otto Warmbier a fost repatriat în SUA pe 13 iunie cu grave leziuni cerebrale rezultate în urma unui stop cardio-respirator, potrivit medicilor din Cincinnati. 


Moartea sa a accentuat tensiunile deja puternice între Washington și Phenian, pe fondul cursei înarmării a regimului comunist nord-coreean.


Donald Trump a denunțat "regimul brutal" din Coreea de Nord, declarându-se hotărât să "împiedice ca oameni nevinovați să sufere asemenea tragedii în mâinile regimurilor ce nu respectă statul de drept sau cea mai elementară decență", în condițiile în care trei americani se află în continuare reținuți în Coreea de Nord.


Adresându-se reporterilor înainte de înmormântare, senatorul de Ohio, Rob Portman, a criticat condițiile îngrozitoare de detenție ale lui Otto Warmbier în Coreea de Nord. "El n-ar fi trebuit să fie arestat", a spus Portman. "Nord-coreenii trebuie să dea socoteală", a mai adăugat senatorul american.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4004 secunde