SUA lansează un spectaculos program de submarine împreună cu Australia şi Marea Britanie

117
1
SUA lansează un spectaculos program de submarine împreună cu Australia şi Marea Britanie - 1-1678778959.jpg

Articole de la același autor

O cooperare fără precedent anunţată sub soarele strălucitor din California: Joe Biden, împreună cu premierul australian, Anthony Albanese, şi cel britanic, Rishi Sunak, au lansat un spectaculos program de submarine cu propulsie nucleară, menite să contracareze China în Pacific, comentează agenţia AFP, consultată de Agerpres.

„Ne punem în cea mai bună poziţie posibilă pentru a face faţă împreună provocărilor de astăzi şi de mâine”, a spus preşedintele american, cu ochelarii de soare preferaţi pe nas, de la o bază navală din San Diego.

Înconjurat de Anthony Albanese şi Rishi Sunak, Joe Biden a subliniat că Statele Unite nu putea avea „prieteni mai buni”, lăudând această alianţă tripartită numită AUKUS care a înfuriat Franţa când a fost anunţată în urmă cu 18 luni.

Preşedintele american s-a îngrijit de punerea în scenă: în spatele celor trei lideri, un submarin american şi o navă militară la doc, drapele uriaşe şi rânduri de marinari în uniformă.

Premierul australian a subliniat că ţara sa face „cea mai mare investiţie din istoria sa” prin AUKUS care o va vedea cumpărând submarine americane cu propulsie nucleară înainte de a construi ea însăşi o nouă generaţie de submersibile.

Comentează știrea

EUGEN
14 martie 2023
gaze DE STRUT

LA FEL CA PROGRAMUL CORVETEI ROMANESTII PESTE VRE-O 20 DE ANII

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5405 secunde