SUA și Cuba își redeschid ambasadele la Havana și Washington pe 20 iulie

83
1
SUA și Cuba își redeschid ambasadele la Havana și Washington pe 20 iulie - cuba-1435764495.jpg

Articole recomandate

Statele Unite și Cuba își vor redeschide pe 20 iulie ambasadele la Havana și Washington, moment ce va marca de asemenea reluarea relațiilor diplomatice dintre cele două țări, transmite Agerpres.ro.



Într-o scrisoare transmisă miercuri autorităților cubaneze, președintele american Barack Obama a confirmat 'decizia de restabilire a relațiilor diplomatice între cele două țări și de redeschidere a misiunilor diplomatice permanente în capitalele lor, începând cu data de 20 iulie', a anunțat Ministerul cubanez de Externe.

În același timp, liderul de la Casa Albă urmează să rostească miercuri un discurs în care va anunța restabilirea relațiilor diplomatice dintre SUA și Cuba.

Aceste relații au fost rupte în anul 1961 în urma apropierii revoluționarilor lui Fidel Castro de URSS și confiscării activelor americane din Cuba, autoritățile de la Washington instituind atunci și un embargou asupra Cubei.

Începând din anul 1977, cele două țări au la Washington și Havana doar secții de interese, însărcinate în special cu atribuții consulare. 


Președinții american și cubanez, Barack Obama și Raul Castro, au anunțat anul trecut, la 17 decembrie, inițierea unui proces istoric de normalizare a relațiilor dintre țările lor, iar în luna mai Cuba a fost scoasă de pe lista Departamentului de Stat ce cuprinde țările care sprijină terorismul.



Comentează știrea

Vio
1 iulie 2015
Colaborare cu castiguri din prima luna! 100-285 de euro lunar!

Colaborare cu castiguri din prima luna! 100-285 de euro lunar! Selectam urgent persoane din toate localitatile tarii, pentru colaborare part-time sau full-time. Castigurile, de 100 de euro lunar (part-time) sau 285 euro lunar (full-time), vin din prima luna, iar activitatea este extrem de simpla. Garantam seriozitate maxima si cerem acelasi lucru. Pentru mai multe informatii, solicitati acum detalii unuia dintre membrii echipei noastre, la una dintre adresele noastre de email: [email protected]

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1552 secunde