Succesiunea la tronul Marii Britanii, reglementată de Camera Lorzilor

213
1
Succesiunea la tronul Marii Britanii, reglementată de Camera Lorzilor - londra-1366727019.jpg
Camera superioară a Parlamentului britanic a adoptat definitiv un proiect de lege care modifică regulile centenare ale succesiunii la tronul Marii Britanii, cu scopul de a pune capăt priorității masculine, potrivit France Presse.

Pentru ca textul să devină lege, mai trebuie doar ca regina Elizabeth a II-a să-și dea asentimentul, ceea ce constituie - potrivit exper-ților - o simplă formalitate.

În virtutea acestei legi, bărbații nu vor mai avea întâietate față de femei în succesiunea la tron. În consecință, primul copil al prințului William și al soției sale, Kate, așteptat în luna iulie, va moșteni tronul indiferent care îi va fi sexul. Până în prezent, o femeie nu putea deveni monarh decât dacă nu avea frate, așa cum a fost cazul reginei Elizabeth II.

"Scopul noii legi este de a asigura o mai mare egalitate între sexe", a explicat James Wallace, membru al Camerei Lorzilor, care s-a exprimat în numele guvernului britanic. El a confirmat că primul copil al prințului William - el însuși al doilea în ordinea succesiunii la tron și nepot al reginei Elizabeth II - își va ocupa locul în ordinea la succesiune în fața unui eventual frate.

Textul adoptat oferă astfel posibilitatea unui moștenitor al tronului să se căsătorească cu un catolic (sau o catolică), dar interzice catolicilor să devină rege sau regină. Până în prezent, căsătoriile între anglicani și catolici erau prohibite fără o convertire prealabilă. Interdicția datează din timpul schismei din secolul al XVI-lea și nicio regulă nu a fost prevăzută referitor la alte religii, precum islamul sau iudaismul.

Biserica anglicană s-a născut în urma ruperii de Biserica catolică după ce Papa Clement al VII-lea a refuzat să acorde regelui Angliei, Henric al VIII-lea, dreptul de a divorța.

Cele 16 țări ale Commonwealth-ului, al căror șef de stat este regina Elizabeth II, și-au dat acordul de principiu pentru această dublă reformă în cursul unei reuniuni în Australia, în octombrie 2011, adică tocmai înainte de anunțarea sarcinii lui Kate în decembrie 2012.

Proiectul de lege a fost votat în doar trei luni de cele două camere ale Parlamentului britanic, în virtutea unei proceduri care permite o lectură și o vizionare rapidă a textului 

Comentează știrea

DXeQLEJuX
2 septembrie 2014
zvFklxHsDNvdZLVkw

CHjhgs ktvmpokdyqvn, [url=http://okffefegpuqe.com/]okffefegpuqe[/url], [link=http://yxyoxzpzixte.com/]yxyoxzpzixte[/link], http://fxabghzbfwhh.com/

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2913 secunde