SUPER-MARȚI în alegerile democraților americani pentru candidatul la președinție

167
SUPER-MARȚI în alegerile democraților americani pentru candidatul la președinție - dddd-1583229157.jpg
Bernie Sanders și Joe Biden sunt considerați favoriți înainte de Super Tuesday (super-marți), ziua în care 14 state americane își desemnează favoritul pentru nominalizarea candidatului la președinția SUA din partea Partidului Democrat, transmite Agerpres.

Marți au loc alegerile interne ale democraților din 14 state americane, care vor desemna o treime din delegații la Convenția Națională a partidului, unde va fi stabilit la sfârșitul lui iulie contracandidatul oficial al președintelui republican Donald Trump la alegerile prezidențiale din noiembrie. Este prima zi în care participă la competiția internă din Partidul Democrat și miliardarul Michael Bloomberg, fost primar al New York-ului. El nu s-a prezentat la alegerile primare din primele patru state, în urma cărora s-au retras deja din cursă trei candidați cotați inițial cu șanse cel puțin teoretice: fostul congresman Beto O'Rourke din Texas, Pete Buttigieg, fost primar în orașul South Bend din statul Indiana, și Amy Klobuchar, senatoare de Minnesota.

Sanders, senator de Vermont, cunoscut pentru ideile sale de stânga, era creditat cu prima șansă înainte de Super Tuesday, însă O'Rourke, Buttigieg și Klobuchar au anunțat după ce s-au retras că îl susțin pe fostul vicepreședinte Biden. Fostul președinte Barack Obama, din echipa căruia a făcut parte Biden, nu s-a pronunțat încă.

Sondajele de opinie înainte de Super Tuesday îl arată pe Sanders drept favorit în California, Texas și Virginia, care trimit cel mai mare număr de delegați la Convenția Națională. El este cotat cel mai bine și în Massachusetts, de unde provine o altă candidată, senatoarea Elizabeth Warren. Potrivit AFP, aceasta s-ar putea retrage dacă nu obține un rezultat bun în statul pe care îl reprezintă în Congres.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2857 secunde