Sydney a înregistrat cel mai ploios an din istoria fenomenelor sale meteorologice

146
Sydney a înregistrat cel mai ploios an din istoria fenomenelor sale meteorologice - sydneyploi-1665064830.jpg

Articole de la același autor

Sydney a înregistrat oficial o cantitate de precipitaţii suficient de mare pentru ca meteorologii să declare 2022 cel mai ploios an din istoria oraşului australian, relatează agenţia DPA.

Peste 27 de milimetri de ploaie au căzut la staţia biroului de meteorologie Observatory Hill din Sydney, joi, între orele 9:00 (22:00 GMT, miercuri) şi 12:30, precipitaţiile atingând oficial un total de 2.199,8 milimetri în acest an până în aceeaşi zi la ora locală 13:10, au informat media australiene.

Recordul anual anterior a fost stabilit în 1950, când o cantitate de 2.194 milimetri de ploaie a fost înregistrată de la începutul până la sfârşitul anului, a relatat agenţia de ştiri AAP citând Biroul Australian de Meteorologie (BoM).

Ploi abundente sunt prognozate în continuare înainte de sfârşitul acestui an. Au fost emise numeroase avertizări de inundaţii valabile pentru statul New South Wales din estul Australiei, inclusiv pentru celebra regiune viticolă Hunter Valley şi pentru zona metropolitană Sydney.

Conform prognozelor, în următoarele câteva zile, ploile vor atinge cantităţile obişnuite pentru această lună în unele părţi ale statului, au anunţat autorităţile pentru intervenţii de urgenţă.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3586 secunde