Președintele chinez, mesaj către Donald Trump:

"Taiwanul este cea mai importantă problemă în relațiile Beijing-Washington"

210

Articole recomandate

Taiwanul este cea mai importantă și sensibilă problemă în relațiile Beijing-Washington, i-a transmis, ieri, președintele chinez

Xi Jinping președintelui american Donald Trump, aflat în vizită în China, înaintea împlinirii unui an de la un apel telefonic inedit primit de Trump din partea președintei taiwaneze, relatează agenția Reuters, consultată de Agerpres.

Statele Unite nu au legături oficiale cu Taiwanul, dar sunt obligate prin lege să îl ajute să se apere și sunt principala sursă de arme a insulei, notează sursa citată.

Donald Trump a iritat China în decembrie anul trecut, răspunzând la un apel telefonic al președintei Taiwanului, Tsai Ing-wen, la scurt timp după ce a câștigat alegerile, o inițiativă fără precedent din 1979, an în care președintele de atunci al SUA, Jimmy Carter, a adoptat politica unei singure Chine.

Deși nu a existat nicio menționare publică a Taiwanului în comentariile făcute de Xi Jinping și Trump în fața reporterilor, comunicatul Ministerului de Externe chinez despre discuțiile dintre cei doi subliniază că aceasta este "cea mai importantă problemă".

"Problema Taiwanului este cea mai importantă, cea mai sensibilă în relațiile China-Statele Unite și se referă la baza politică a relației China-SUA", a declarat ministerul, parafrazând ce i-a spus Xi lui Trump.

"China speră că partea americană va continua să respecte cu rigoare principiul unei singure Chine și va împiedica orice perturbări a legăturilor China-SUA", a adăugat Xi.

Trump i-a spus lui Xi că guvernul Statelor Unite respectă politica "unei singure Chine", a relatat agenția oficială de presă chineză Xinhua.

China o suspectează pe Tsai că vizează să obțină independența oficială a Taiwanului, o linie roșie pentru Beijing. Tsai spune că ea vrea să mențină pacea cu China, dar va apăra democrația și securitatea Taiwanului.

China revendică suveranitatea asupra Taiwanului din 1949, când forțele comuniste ale lui Mao Zedong au câștigat războiul civil chinez și naționaliștii lui Chiang Kai-shek au fugit în insulă. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3916 secunde