Talibanii au interzis folosirea banilor străini în Afganistan

101
Talibanii au interzis folosirea banilor străini în Afganistan - talibaniiauinterzisfolosireabani-1635947705.jpg

Articole de la același autor

Talibanii au anunțat de curând că este complet interzisă folosirea monedelor străine în Afganistan. Decizia ar putea afecta și mai mult țara, care se confruntă cu o criză umanitară și cu o economie adusă în pragul colapsului de retragerea sprijinului internaţional, relatează Reuters.

Anunțul talibanilor a venit la doar câteva ore după ce au fost ucişi 25 de oameni şi peste 50 au fost răniţi, când oameni înarmaţi au atacat cel mai mare spital militar din Afganistan aflat în centrul Kabulului, unde s-au produs şi două explozii puternice. Atacul a fost revendicat de membri ai Statului Islamic. „Situaţia economică şi interesele naţionale din ţară cer ca toţi afganii să folosească moneda afgană în fiecare tranzacţie", a anunţat grupul într-un comunicat dat publicităţii de purtătorul lor de cuvânt. Folosirea dolarilor americani este larg răspândită pe pieţele din Afganistan, iar zonele de frontieră utilizează moneda ţărilor vecine, precum Pakistanul, pentru tranzacţii. Guvernul taliban face presiuni pentru eliberarea miliardelor de dolari din rezervele băncii centrale în contextul în care naţiunea lovită de secetă se confruntă cu un deficit de lichidităţi, foamete şi o nouă criză a migraţiei. Afganistanul deţine miliarde de dolari în bunuri peste hotare la US Federal Reserve şi la alte bănci centrale din Europa, dar banii au fost îngheţaţi după ce talibanii au înlăturat guvernul sprijinit de Occident în luna august. Plecarea forţelor armate conduse de SUA şi a multor donatori internaţionali a lăsat ţara fără granturile care finanţau trei sferturi din cheltuielile publice. Deşi statele occidentale vor să prevină un dezastru umanitar în Afganistan, ele au refuzat să recunoască oficial guvernul taliban, notează Reuters.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5369 secunde