Ţările Uniunii Europene au devenit mai violente faţă de migranţi

98
Ţările Uniunii Europene au devenit mai violente faţă de migranţi - uemigranti-1670592474.jpg

Articole de la același autor

Doar 5% dintre migranţii care au fost expulzaţi în 2021 din Europa au declarat că nu au făcut obiectul folosirii forţei excesive împotriva lor sau nu au fost martori la astfel de practici, indică un raport prezentat de reţeaua de ONG-uri Border Violence Monitoring Network (BVMN) şi de grupul Stângii din Parlamentul European, potrivit politico.eu.


„Suntem dincolo de punctul de a nega faptul că respingerile de migranţi există. Avem dovezi video. Avem filmări, avem rapoarte medicale şi peste 1.000 de mărturii şi acestea sunt doar informaţiile pe care am reuşit să le strângem”, a spus Hope Barker, analist în cadrul BVMN, cu ocazia prezentării raportului în Parlamentul European.


Activişti pentru drepturile omului au intervievat peste 700 de persoane care au încercat să ajungă în Uniunea Europeană în 2021 şi 2022, realizând o imagine sumbră a condiţiilor inumane la frontierele UE şi vorbind despre un risc fără precedent de violenţe.


Raportul, ce are peste 3.000 de pagini, documentează modul în care aproape 25.000 de oameni au fost bătuţi, loviţi, umiliţi şi reţinuţi arbitrar înainte de a fi respinşi ilegal, atât la frontierele externe ale UE, cât şi în interiorul statelor membre, a explicat Barker.


Eurodeputata germană Cornelia Ernst, membră a grupului Stângii din PE, consideră că direct responsabilă pentru această situaţie este Comisia Europeană.
 

„Comisia UE încă este inactivă, nu lansează proceduri de infringement contra statelor membre care resping migranţii şi le neagă dreptul la azil”, a denunţat Ernst.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.4695 secunde