Tentativă de asasinat asupra premierului statului Haiti

185
Tentativă de asasinat asupra premierului statului Haiti - premierasasinat-1641305591.jpg

Articole de la același autor

Premierul statului Haiti, Ariel Henry, a fost vizat de o tentativă de asasinat, în cursul unui eveniment pentru celebrarea independenţei ţării, potrivit unui anunț făcut luni de Guvernul din Port-au-Prince, relatează Reuters.

Incidentul s-a produs sâmbătă, în oraşul Gonaives, unde avea loc o ceremonie pentru marcarea a 218 ani de la proclamarea independenţei statului Haiti.

„Bandiţi şi terorişti au încercat să îl împuşte pe premierul Ariel Henry într-o biserică din Gonaives, oraş situat în nordul statului Haiti”, a transmis, luni, Guvernul haitian.

Potrivit unor surse citate de presa locală, o persoană a fost ucisă, iar alte două au fost rănite în atac. Autorităţile au emis mai multe mandate de arestare şi încearcă să îi captureze pe indivizii implicaţi în complot.

Atacul generează noi preocupări privind situaţia de securitate din Haiti, naţiune afectată de o criză politică puternică după asasinarea preşedintelui Jovenel Moise în iulie 2021, mai scrie sursa citată de Mediafax. Președintele haitian a fost asasinat în primele ore ale dimineții de 7 iulie 2021, după ce un comando i-a atacat locuința privată de lângă Port-au-Prince, capitala țării.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4238 secunde