Testarea națională la clasa a IV-a ne situează în coada Europei

1416
1
La finele semestrului II, elevii de clasa a IV-a vor fi supuși testării naționale, programate din doi în doi ani, la română, matematică și științe ale naturii. Din discuția purtată cu Alina Theodorescu, inspector școlar de specialitate învățământ primar, am aflat că rezultatele la aceste testări ne relevă statistici deloc măgulitoare. "În anul 2007, ne-am situat pe un rușinos loc 44 în Europa, din 46 sau 47 de țări. Dacă la română avem peste 4 media, la matematică peste 6, cel mai slab stăm la științele naturii. Și aceasta pentru că învățământul românesc s-a îndepărtat foarte mult de aplicația practică, de experimente, întrucât nu avem resurse materiale care să vină în sprijinul programei școlare. Ne este mai ușor să le arătăm elevilor o găină tridimensională pe calculator, decât să-i ducem într-o fermă de animale. De mici, ei sunt îmbrăcați, duși cu mașina și aduși de la școală, iar ca să facă ceva ei sunt dependenți de părinți. A dispărut responsabilizarea lor, probabil și datorită dispariției încrederii în cel de lângă noi, în dispariția securității cotidiene".
Scopul testării naționale este acela de a evalua nivelul de cunoștințe și capacitățile de bază ale elevilor la sfârșitul învățământului primar, în vederea fundamentării unor măsuri privind creșterea calității în învățământ. De asemenea, cadrele didactice care predau la clasele respective vor completa chestionare în vederea corelării rezultatelor elevilor cu variabilele de mediu școlar. Rezultatele obținute de elevi nu vor fi trecute în cataloage, dar se va elabora un raport complet privind principalele concluzii desprinse în urma acestei testări naționale.

Comentează știrea

Vasile Mihaita
29 mai 2012
Matematica

cenota am luat

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6294 secunde