Trump susţine că va fi arestat marţi şi face apel la manifestaţii

2309
Trump susţine că va fi arestat marţi şi face apel la manifestaţii - 107208213167879587720230314t0016-1679148983.jpeg
Fostul preşedinte american conservator Donald Trump a spus sâmbătă că se aşteaptă să fie arestat marţi şi a făcut apel la manifestaţii, înaintea unei posibile inculpări într-un caz de plată din 2016 pentru a cumpăra tăcerea unei actriţe de filme porno cu care ar fi avut o aventură, relatează AFP şi Reuters.


Într-o postare pe reţeaua sa de socializare, Truth Social, fostul lider de la Casa Albă susţine, fără a oferi dovezi, că "scurgeri ilegale" de la biroul procurorului districtual din Manhattan indică faptul că va fi arestat. El nu a detaliat care vor fi acuzaţiile.


"Scurgeri ilegale de la biroul procurorului districtual din Manhattan, corupt şi extrem de politizat, indică faptul că, fără să poată fi dovedită vreo infracţiune, principalul candidat republican, puternic detaşat (în alegerile primare - n.r.), şi fost preşedinte al Statelor Unite ale Americii va fi arestat marţi", a scris Trump.


"Protestaţi, luaţi-ne înapoi naţiunea", a adăugat el.


Purtătorul de cuvânt al biroului procurorului districtual nu a răspuns încă unei solicitări a Reuters de a comenta situaţia.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.6796 secunde