Ucraina doreşte includerea Cernobîlului în patrimoniul mondial UNESCO

561
Ucraina doreşte includerea Cernobîlului în patrimoniul mondial UNESCO - 1-1607860016.jpg

Articole recomandate

Ucraina doreşte să includă zona de excludere Cernobîl, în care se află oraşul Pripiat din nord-vestul ţării, cu imobilele şi spaţiile sale de joacă abandonate, în patrimoniul mondial UNESCO. Pentru a le proteja de efectele trecerii timpului şi pentru a favoriza fluxurile de turişti, autorităţile de la Kiev doresc ca aceste vestigii, devenite martori ai celei mai grave catastrofe nucleare din istorie, să fie înscrise de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) pe lista patrimoniului mondial, potrivit Digi24.


„Zona Cernobîl este deja o atracţie celebră în lumea întreagă”, a declarat Maksim Polivko, un ghid turistic în vârstă de 38 de ani, cu ocazia unei vizite la faţa locului alături de o echipă de jurnalişti de la AFP, transmite Agerpres.


„Din păcate, acest loc nu are un statut oficial”, a continuat el, care speră că această iniţiativă ar fi de ajutor „pentru dezvoltarea de infrastructuri turistice”. Ideea înscrierii zonei de excludere Cernobîl în patrimoniul UNESCO a fost propusă de noul ministru ucrainean al Culturii, Oleksandr Tkacenko, numit în această funcţie în urmă cu şase luni, după o îndelungată carieră în industria de televiziune.


„Este unul dintre teritoriile cele mai emblematice ale Ucrainei” şi trebuie să fie „conservat pentru omenire”, a subliniat oficialul ucrainean. În cazul în care iniţiativa va avea succes, Cernobîl se va alătura unei liste prestigioase de situri protejate, precum mausoleul Taj Mahal din India, sanctuarul neolitic Stonehenge din Marea Britanie şi abaţia Mont-Saint-Michel din Franţa.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.8611 secunde