UE a prelungit cu șase luni sancțiunile economice impuse Rusiei

227
UE a prelungit cu șase luni sancțiunile economice impuse Rusiei - ue-1576269841.jpg

Articole recomandate

Liderii Uniunii Europene au prelungit, joi, cu șase luni sancțiunile economice impuse Rusiei în 2014, după anexarea Crimeei, a anunțat președinția Consiliului European, relatează AFP. 


Această decizie, luată în cadrul unui summit european la Bruxelles, survine la câteva zile după summitul în format Normandia (Ucraina, Rusia, Franța, Germania) de la Paris, menit să pună capăt conflictului din estul Ucrainei și care nu a înregistrat rezultate majore. 


O nouă întâlnire în același format Normandia a fost convocată peste patru luni. Sancțiunile economice vizează de cinci ani sectorul petrolier, al apărării și pe cel bancar din Rusia. Acestea au fost prelungite cu șase luni în iunie, fiind necesară unanimitatea statelor membre ale UE pentru impunerea lor. 


Sancțiunile au fost impuse după moartea a 298 de pasageri ai unui zbor al companiei Malaysia Airlines doborât de o rachetă deasupra Ucrainei, în iulie 2014. 


Conflictul dintre combatanții susținuți de Rusia și trupele ucrainene s-a soldat cu peste 13.000 de morți din 2014, când Rusia a anexat Crimeea.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 14 Decembrie 2019
Stire din Actual : Brexitul e inevitabil!
Pagina a fost generata in 0.5132 secunde