UE condamnă folosirea de către Hamas a spitalelor şi civililor ca scuturi umane

245
UE condamnă folosirea de către Hamas a spitalelor şi civililor ca scuturi umane - 1-1699863511.jpg
Uniunea Europeană a condamnat folosirea de către Hamas a spitalelor şi civililor ca scuturi umane în Fâşia Gaza, cerând Israelului reţinere maximă pentru a proteja civilii în acest război, relatează agenţia AFP.

„UE condamnă utilizarea de către Hamas a spitalelor şi civililor ca scuturi umane şi este profund preocupată de agravarea crizei umanitare în Gaza”, a declarat şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell. „Aceste ostilităţi au consecinţe grave asupra spitalelor, civililor şi personalului medical”, a deplâns responsabilul UE, subliniind „că dreptul umanitar internaţional prevede că spitalele, materialele medicale şi civilii din interiorul spitalelor trebuie protejaţi”.

„Spitalele trebuie, de asemenea, aprovizionate imediat cu cele mai necesare materiale medicale, iar pacienţii care necesită îngrijiri medicale urgente trebuie să fie evacuaţi în siguranţă. În acest context, cerem Israelului să facă dovadă de reţinere maximă pentru a asigura protecţia civililor”, a subliniat Borrell.

Acest apel survine în timp ce au loc lupte intense în jurul spitalului Al Shifa, cel mai mare din Fâşia Gaza.

Ministrul adjunct al Sănătăţii din guvernul Hamas a declarat că un atac aerian israelian a distrus complet clădirea în care se află secţia de cardiologie a spitalului.

Israelul neagă că vizează în mod deliberat spitalele şi acuză Hamas că foloseşte aceste obiective sau tunelurile de sub ele ca ascunzători, ceea ce gruparea militantă islamistă neagă.

XXX

Ministrul adjunct al Sănătăţii din guvernul Hamas a declarat că cinci bebeluşi prematuri şi şapte pacienţi de la terapie intensivă au murit din cauza lipsei de electricitate la spitalul Al Shifa, cel mai mare din Fâşia Gaza, bombardată şi asediată de Israel. „Ne temem că acest bilanţ va creşte”, a adăugat Youssef Abou Rich.

Iniţial, conducerea spitalului anunţase că 39 de bebeluşi prematuri se aflau încă la Al Shifa şi că asistentele efectuau masaje respiratorii manual pentru a-i ţine în viaţă. Un medic de la ONG-ul Medici Fără Frontiere a indicat, de asemenea, că 17 pacienţi se aflau la terapie intensivă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2733 secunde