Comisarul european Johannes Hahn:

"UE este interesată ca la Chișinău să existe un guvern stabil"

301

Articole recomandate

Uniunea Europeană este interesată ca la Chișinău să existe un guvern stabil și o majoritate solidă în Parlament, ca politicienii să poată conlucra pentru a îmbunătăți standardele de viață pentru cetățeni, a declarat comisarul european pentru politică de vecinătate și negocieri de extindere, Johannes Hahn, aflat în vizită în Republica Moldova, informează Radio Chișinău, consultat de Agerpres. 


Potrivit oficialului european, în cazul unor alegeri anticipate există riscul ca Fondul Monetar Internațional să suspende susținerea financiară pentru Republica Moldova, iar acest lucru s-ar putea reflecta și asupra asistenței pe care o oferă UE Republicii Moldova. 
La Chișinău, Johannes Hahn a avut întrevederi cu liderii celor trei formațiuni politice care au obținut cele mai multe voturi - Partidul Socialiștilor (PSRM), Partidul Democrat (PDM) și Blocul electoral ACUM -, cu prim-ministrul și cu președintele Republicii Moldova. El a îndemnat politicienii sa-și conjuge eforturile. 


"Din câte știu, deocamdată nu au fost purtate niciun fel de negocieri, cel puțin oficial, iar acest lucru e surprinzător într-o țară pluralistă, unde niciun partid nu poate miza să aibă majoritate. E firesc în democrație să fie creat un guvern de coaliție și să există anumite concesii din partea fiecărui partid", a subliniat comisarul european. 


Potrivit lui Johannes Hahn, niciunul dintre cele trei partide nu trebuie exclus din negocieri. 
"Cele trei partide trebuie sa fie parte a acestei coaliții, a acestor negocieri, am chemat aceste partide să-și conjuge eforturile pentru binele acestei țări", a adăugat el. 


De asemenea, Hahn a reiterat că executivul de la Chișinău "trebuie să rămână angajat în respectarea democrației, statului de drept, libertății, pluralismului de opinie, față de o economie de piață și față de angajamentele-cheie pe care le are Republica Moldova, conform Acordului de Asociere", a declarat comisarul european. 
Întrebat ce crede despre o eventuală coaliție PD-PSRM, Johannes Hahn a afirmat că pentru UE contează programul guvernului, pașii și măsurile concrete, și este mai puțin important ce scrie pe hârtie. 
Johannes Hahn a sosit în dimineața zilei de luni la Chișinău, vizita având loc concomitent cu cea a directorului Oficiului pentru Afaceri Est-Europene al Departamentului de Stat al SUA, Bradley Freden. 




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.4451 secunde