UE examinează noi sancţiuni împotriva Rusiei

109
UE examinează noi sancţiuni împotriva Rusiei - uesanctiuni-1663842961.jpg

Articole de la același autor

Miniştrii de externe ai Uniunii Europene (UE) au convenit să pregătească noi sancţiuni împotriva Rusiei care se vor concretiza în cel mai scurt timp, a anunţat şeful diplomaţiei comunitare, Josep Borrell, citat de EFE.

Acest nou pachet de sancţiuni va afecta noi sectoare ale economiei ruse, inclusiv tehnologia, şi va include noi persoane, dar nu a fost încă definitivat, a precizat Josep Borrell.

Miniştrii de externe, reuniţi de urgenţă la New York, au promis, de asemenea, că vor continua să furnizeze arme Kievului atât timp cât va fi nevoie, potrivit unei declaraţii adoptate prin consens.

Întâlnirea a fost convocată în paralel cu Adunarea Generală a ONU, după ce preşedintele rus, Vladimir Putin, a decretat mobilizarea parţială a 300.000 de rezervişti şi a ameninţat că îşi va folosi întregul arsenal, inclusiv pe cel nuclear.

„Este clar că Putin încearcă să distrugă Ucraina, el încearcă să distrugă întreaga ţară prin diferite mijloace”, a spus Josep Borrell într-o conferinţă de presă la sfârşitul reuniunii.

Şeful diplomaţiei europene a apreciat că ultimele mişcări ale Moscovei urmăresc să submineze sprijinul pe care Ucraina îl primeşte de la aliaţii săi şi să ameninţe pacea şi securitatea internaţională la un nivel fără precedent.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5267 secunde