Ultimatum din partea UE pentru Serbia şi Kosovo: semnează un acord sau suportă consecinţele

224
Ultimatum din partea UE pentru Serbia şi Kosovo: semnează un acord sau suportă consecinţele - ultimatum-1674824220.jpg

Articole recomandate

Kosovo şi Serbia trebuie să decidă până în martie dacă acceptă planul internaţional de normalizare a relaţiilor bilaterale, în caz contrar urmând să suporte consecinţe din partea Uniunii Europene şi a Statelor Unite, a declarat emisarul european Miroslav Lajcak televiziunii Klan Kosova din Pristina, preluată de Reuters.

Întrebat care ar fi consecinţele dacă doar una din părţi îşi dă acordul, diplomatul slovac a explicat: „Comunitatea internaţională va reacţiona în consecinţă şi vom sprijini una din părţi mai mult şi vom reduce sprijinul pentru cealaltă parte”.

Este vorba atât de reducerea investiţiilor, cât şi de susţinerea politică şi economică din partea Occidentului, a detaliat el.

Lajcak a mai arătat că „există un termen-limită sau un calendar natural, fiindcă până în martie vom şti dacă progresăm sau nu, iar dacă nu progresăm, vom şti de ce, cine este răspunzător de asta”.

Kosovo şi-a proclamat independenţa de Serbia în 2008, după un deceniu de lupte de gherilă împotriva conducerii de la Belgrad. În ultimii ani, cele două părţi au dus tratative mediate de UE; aspiraţiile ambelor de a adera la Uniune depind de succesul normalizării relaţiilor bilaterale.

Săptămâna trecută, emisari din UE, SUA, Germania şi Franţa au discutat cu liderii sârbi şi kosovari pentru a-i convinge să semneze un acord cu 11 puncte pentru atenuarea tensiunilor care persistă după conflictul armat din 1998-1999.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3516 secunde