Ultimul salvat de pe vasul Concordia a fost...un ursuleț de pluș

544
Ultimul salvat de pe vasul Concordia a fost...un ursuleț de pluș - concordia-1328894927.jpg
Scafandrii au mai intrat o dată pe Costa Concordia, de această dată nu pentru a scoate cadavre, ci pentru a recupera ursulețul de pluș al unui băiat.

Aflat cu tatăl lui pe nava care s-a scufundat pe 13 ianuarie, copilul și-a lăsat ursulețul în cabină. Odată sosit la Verona, el întreba mereu unde-i este însoțitorul necuvântător, singurul prieten după ce mama lui murise cu puțin timp înaintea croazierei, scrie Il Corriere Fiorentino.

Tatăl a scris atunci un e-mail familiei din insula Giglio la care fuseseră găzduiți după naufragiu, spunându-le cât este de necăjit fiul lui de pierderea ursulețului. Familia a arătat mesajul primarului, iar acesta a povestit salvatorilor, care n-au stat pe gânduri și s-au hotărât luni să intervină. 'Ursulețul de pluș este deja în drum spre Verona', a anunțat primarul.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5554 secunde