Un bărbat a fost ucis de un taur, iar alți doi au fost răniți, în timpul spectacolelor tradiționale din Spania

179
Un bărbat a fost ucis de un taur, iar alți doi au fost răniți, în timpul spectacolelor tradiționale din Spania - taur-1635695427.jpg

Articole de la același autor

Un bărbat de 55 de ani și-a găsit sfârșitul în coarnele unui taur. Alți doi tineri au fost răniți în timpul unor spectacole tradiționale, în Spania.


Incidentele au avut loc sâmbătă, 30 octombrie, în două localități din provinciile Castellón și Valencia, din Spania. Decesul bărbatului a avut loc în Onda, după ce a suferit răni grave.

Coarnele taurului l-au lovit în coapsă, în zona inghinală, și i-au străpuns artera femurală, făcându-l să piardă mult sânge. De asemenea, acesta a primit și o lovitură puternică la cap, care i-a cauzat un traumatism cranio-cerebral.

Potrivit Antena3.ro, victima a fost transportată cu ambulanța la Spitalul La Plana, după ce a suferit două stopuri cardio-respiratorii. Chirurgul Gustavo Traver, medicul angajat de organizatorii sărbătorii, l-a tratat de urgență pe bărbat și a reușit să-l resusciteze, dar, în cele din urmă, a murit în spital, după ce nu a răspuns la ultimele manevre de resuscitare cardio-pulmonară efectuate de cadrele medicale, scrie Las Provincias.

În localitatea La Pobla de Farnals, un tânăr de 25 de ani a fost rănit și și-a pierdut cunoștința după ce a fost lovit de un taur, în timpul spectacolului ”bous al carrer”. Victima a fost dusă cu o ambulanță la Spitalul Clinic, unde i s-au efectuat mai multe analize și a fost exclusă posibilitatea unei răni grave la cap.

La scurt timp după acest incident, un bărbat de 36 de ani a suferit și el o rană la picior, în aceeași localitate. Omul a fost și el transferat Spitalul Clinic, unde a fost internat.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.4171 secunde