Un bărbat a murit după ce tractorul în care se afla s-a răsturnat într-un canal adânc de doi metri

161
Un bărbat a murit după ce tractorul în care se afla s-a răsturnat într-un canal adânc de doi metri - canal-1640017236.jpg

Articole de la același autor

Un bărbat în vârstă de 50 de ani a murit, luni, după ce tractorul pe care îl conducea s-a răsturnat într-un canal de apă, adânc de 2 metri, aflat între localitățile Dunavățu de Sus și Dunavățu de Jos, din județul Tulcea.


Într-un canal aflat între localitățile Dunavățu de Sus și Dunavățu de Jos, pompierii tulceni au găsit un tractor răsturnat.

Potrivit Digi24 pompierii au intervenit cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere, o autospecială de transport scafandri, o ambulanță SMURD și 12 subofițeri din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea.

La fața locului, pompierii au găsit un tractor răsturnat într-un canal de apă cu o adâncime de aproximativ 2 metri.

„Un bărbat, în vârstă de aproximativ 50 de ani, a fost extras din cabina tractorului cu ajutorul scafandrului. Din nefericire, acesta prezenta semne incompatibile cu viața”, au transmis reprezentanții ISU Tulcea, potrivit Mediafax.

Cercetările privind circumstanțele producerii acestui eveniment continuă.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6257 secunde