Un doc plutitor găurește bugetul Apărării de 19 ani

România ar putea intra în Cartea Recordurilor cu o performanță de neinvidiat. Ea a început construcția unui doc plutitor de 5.000 tf înainte de anul 1989 și nu a reușit să-l finalizeze nici până în prezent.

Eterna poveste
Investiția aparține Ministerului Apărării, respectiv Forțelor Navale. Proiectul a fost încredințat Șantierului Naval Mangalia, care, la acea vreme, făcea parte din structurile marinei militare. Lucrările s-au întins pe parcursul mai multor ani, fiind întrerupte de mai multe ori, din cauza lipsei banilor.
Între timp, atât șantierul naval, cât și armatorul militar au trecut prin mai multe schimbări. Astfel, în anul 2000, producătorul industrial s-a desprins din subordinea Ministerului Apărării, iar de curând s-a asociat cu firma germană Lürssen Lar Investment GmbH, parte a Grupului Lürssen. În schimb, spun constructorii de nave, docul plutitor se află în aceeași stare de mai mulți ani: "aproape finalizat".
Lucrările au fost pur și simplu abandonate, motivul invocat fiind – ați ghicit – lipsa banilor, eterna poveste a armatei române.

Pierderi de milioane de dolari
Docul este, în prezent, tras la cheu, într-o dană din șantierul naval. Nu arată de loc bine. Pentru că nu a fost îngrijit, conservat, tabla e năpădită de rugină. Probabil că în zona de contact cu apa sărată, de mare, coroziunea e mai pronunțată decât pe punte.
Acum, nu mai este suficientă doar finalizarea construcției. Este nevoie de executarea unor lucrări de reparații. Docul ar trebui să fie andocat, în vederea verificării stării bordajului, pentru eventuala înlocuire a unor porțiuni de tablă, sablare și vopsire. Asta înseamnă că armatorul va trebui să scoată mai mulți bani din buzunar decât ar fi fost necesar pentru încheierea lucrărilor de construcții. Este însă greu de crezut că va avea o sumă mai mare, dacă nu a avut-o nici pe cea mică.
Investiția neterminată este producătoare de pierderi și, pe măsură ce trec ani, volumul lor crește. Nu este vorba doar de factura lucrărilor de finalizare și punere în funcțiune, ci și de veniturile nerealizate. În cei aproape 19 ani, docul ar fi putut produce. O zi de andocare îi poate aduce proprietarului docului câteva mii de dolari. În cele aproape două decenii, ar fi putut obține zeci de milioane de dolari din exploatarea lui.

Mare dezamăgire
Armata nu trebuia să stea cu mâna întinsă și să aștepte atâția ani să-i pice banii de la buget. Putea să ia inițiativa, să finalizeze docul pe banii altora și să obțină venituri din exploatarea lui. Piața construcțiilor și reparațiilor navale este bună de mai mulți ani. Șantierele navale au nevoie de capacități noi de producție, precum docurile plutitoare și dacă li s-ar fi prezentat o ofertă avantajoasă pentru ambele părți, cu siguranță că docul ar fi fost exploatat, astăzi, în beneficiul tuturor.
Forțele Navale au o nouă ocazie să pună capăt pierderilor. Cei doi asociați, Șantierul Naval Mangalia și firma germană Lürssen au anunțat că vor să joace, în asociere, un rol important pe piața reparațiilor și construcțiilor de nave de la Marea Neagră. De altfel, Klaus Borgschulte – directorul firmei Mangalia Naval Systems, înființată de Lürssen în România, a declarat că docul plutitor de 5.000 tf le-ar prinde bine pentru viitoarele proiecte.
Eu, în calitate de cetățean, de contribuabil sunt dezamăgit. Ministerul Apărării, Forțele Navale, o mulțime de generali, vice-amirali și contra-amirali au demonstrat că n-au fost în stare să rezolve o problemă simplă, precum finalizarea unui amărât de doc plutitor. Ce încredere să mai am că militarii aceștia pot soluționa probleme mult mai complicate, cum sunt războaiele, spre exemplu?