Un elev de la un liceu de nevăzători din Iaşi, confirmat cu COVID, a fost trimis acasă cu trenul

214
Un elev de la un liceu de nevăzători din Iaşi, confirmat cu COVID, a fost trimis acasă cu trenul - tren-1634225413.jpg

Articole de la același autor

Un elev, cazat la un liceu de nevăzători din Iaşi, confirmat cu COVID, a fost trimis acasă cu trenul, după ce mai multe clase au trecut în online. Conducerea şcolii s-a scuzat că nu a "aprofundat" bine situaţia şi dă asigurări că data viitoare se vor găsi alte soluţii care să protejeze elevul şi pe cei din jur.


Tânărul elev, major și cu un rest de vedere, cazat la liceul ieșean din Târgu Frumos, a aflat rezultatul testului COVID, luni seara.

Pottrivit Antena3.ro, a doua zi, conducerea unității de învăţământ a luat decizia ca toţi elevii să urmeze cursuri online de acasă şi nu din căminul liceului.

Astfel, elevul a fost ajutat de un profesor să-şi facă bagajele şi a fost condus la gara din Târgu Frumos.


Tânărul cu deficiențe grave de vedere, nevaccinat, diagnosticat cu COVID, a ajuns în localitatea de domiciliu, după ce a luat trenul și a schimbat două microbuze.

Întrebată despre acest caz şi de riscul la care a fost expus, atât elevul, dar şi persoanele cu care s-a întâlnit pe perioada călătoriei cu trenul şi cele două microbuze, directoarea liceului se scuză că nu a avut timp să gândească în profunzime situaţia.

Contactat pentru un punct de vedere, Inspectoratul Școlar Iași a precizat că primul pas în astfel de situaţii este anunțarea Direcției de Sănătate Publică împreună cu care se va cauta cea mai bună soluţie, astfel încât elevul să fie în siguranță, să ajungă la destinație, fără să pună în pericol pe cei din jur.

În România funcționează 8 licee pentru nevăzători și persoane cu deficiențe grave de vedere.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4675 secunde