Un fost militar de elită a ucis trei oameni, înainte de a se sinucide, într-o comună din Franţa

196
Un fost militar de elită a ucis trei oameni, înainte de a se sinucide, într-o comună din Franţa - militar-franta-1721048442.jpg

Articole de la același autor

Un fost militar de elită a deschis focul duminică seara în centrul Franţei, omorând trei oameni care sărbătoreau o zi de naştere într-o casă învecinată. Bărbatul s-a sinucis după aceste crime, relatează AFP.

Potrivit procuraturii, care încearcă să stabilească de ce şi cum s-a produs tragedia din satul Vozelle, la vest de Vichy, un vecin care nu participa la aniversare a deschis focul pe drumul dintre casa sa şi cea unde avea loc evenimentul, duminică în jurul orei locale 21.30.

Au murit tânărul aniversat, tatăl său, de 53 de ani, şi naşul acestuia, de 54. Alte patru persoane au fost rănite. Ulterior, se crede că atacatorul a întors arma spre el însuşi, a menţionat procurorul şef local.

Primarul comunei, Michel Marien, a indicat că autorul tirurilor este un fost militar care a participat la conflicte grele cum a fost cel din Afganistan şi a fost trăgător de elită. Primarul a mai declarat presei locale, fără ca spusele sale să poată fi confirmate de parchet, că dispunea acasă de o abundenţă de arme.

Tragedia s-a produs în ajunul Zilei Naţionale a Republicii Franceze.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.4054 secunde