Un fost președinte, condamnat la închisoare pe viața pentru genocid

86
Un fost președinte, condamnat la închisoare pe viața pentru genocid - hissenehabr-1464619581.jpg

Articole recomandate

Fostul președinte ciadian Hissene Habré, judecat la Dakar de un tribunal special african, a fost condamnat luni la închisoare pe viață, fiind găsit vinovat de crime împotriva umanității, violuri, execuții, sclavie forțată și răpiri, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Conform sentinței pronunțate de președintele tribunalului, Gberdao Gustave Kam, fostul președinte ciadian a fost declarat vinovat de crime împotriva umanității, de viol, sclavie forțată, omor voluntar, practicare masivă și sistematică de execuții sumare, răpiri de persoane urmate de dispariția acestora, de torturi și acte inumane.

În schimb, fostul președinte ciadian a fost achitat de acuzațiile de crime de război și detenție ilegală. "Ținând cont de extrema gravitate a faptelor, Hissene Habré a fost condamnat la pedeapsa cu închisoarea pe viață", a declarat magistratul. Habré are la dispoziție 15 zile pentru a face recurs. Hissene Habré a condus Ciadul timp de opt ani, între 1982-1990, înainte de a fi răsturnat de la putere de un fost colaborator, actualul președinte Idriss Deby Itno, și de a se refugia în Senegal în decembrie 1990.

Arestat la 30 iunie 2013, el a fost judecat începând din 20 iulie 2015 de Camerele africane extraordinare (CAE), instanță creată în urma unui acord între Senegal și Uniunea Africană (UA), pe care Habré a recuzat-o și în fața căreia a refuzat să se exprime și să se apere. Potrivit unei comisii de anchetă din Ciad, bilanțul represiunii sub regimul Habré a fost de circa 40.000 de morți, dintre care 4.000 identificați. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.0092 secunde