Un jurnalist a fost ucis în sudul Mexicului, al nouălea în acest an

218
Un jurnalist  a fost ucis  în sudul Mexicului, al nouălea  în acest an - unjurnalist-1537796152.jpg
Un jurnalist al cotidianului El Heraldo de Chiapas a fost asasinat în statul Chiapas din sudul Mexicului, a anunțat angajatorul său, devenind al nouălea reporter ucis în acest an în țară, relatează AFP.

Mario Gomez, 35 de ani, a fost împușcat la ieșirea din locuința sa în jurul orelor 17.00 (22.00 GMT) în localitatea Yajalon unde era corespondent. "Recent, depusese plângeri pentru amenințări", a declarat pentru AFP o sursă din cadrul redacției cotidianului sub acoperirea anonimatului.

Gomez lucra de opt ani pentru acest jurnal unde se ocupa de "informații generale, politică, justiție și aspecte sociale".

"Cerem o anchetă aprofundată pentru a-i găsi pe responsabilii acestei crime", au scris colegii săi într-un text publicat pe pagina de internet a cotidianului.

Autoritățile judiciare locale au confirmat moartea reporterului și s-au angajat într-un comunicat "să exploreze toate pistele pentru a aduce în fața justiției pe responsabilii acestei crime".

Mexicul este a doua țară cea mai periculoasă pentru exercitarea activității de jurnalist după Siria, potrivit organizației Reporteri fără Frontiere (RSF).

Din anul 2000, peste o sută de jurnaliști au fost asasinați în Mexic și majoritatea acestor crime au rămas nepedepsite, mai scrie AFP.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.5553 secunde