Un oraș american interzice comercializarea apei în sticle de plastic

453
Un oraș american interzice comercializarea apei în sticle de plastic - 274872sticle-1357218383.jpg

Orașul american Concord din statul Massachusetts a devenit, la 1 ianuarie, primul din lume care interzice vânzarea apei în sticle mici de plastic, din motive de protecție a mediului, informează AFP, citată de Agerpres.


De la 1 ianuarie, comercializarea apei plate în sticle de plastic mai mici de un litru este interzisă și pasibilă de o amendă de maxim 50 de dolari, potrivit unei decizii a primăriei locale.

Măsura a fost votată în aprilie, în cursul unei reuniuni publice cu 403 voturi pentru și 364 împotrivă.

Decizia menționează că poate fi suspendată, dacă punerea sa în aplicare se dovedește prea costisitoare.

În favoarea acestei interdicții a militat, timp de trei ani Jean Hill, o bătrână în vârstă de peste 80 de ani din acest mic oraș cu 16.000 de locuitori, situat la circa 30 de kilometri vest de Boston, completează sursa citată.

"Vânzătorii de apă la sticlă seacă rezervele noastre de apă și ne-o revând", a explicat Jean Hill în 2010 pentru cotidianul New York Times.


 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2042 secunde