Un polițist de la Transporturi a accidentat mortal un docher

244
Un accident rutier deosebit de grav, soldat cu moartea victimei, a fost produs de un polițist de la Transporturi, joi seară, în portul Constanța.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța, subcomisar Cerasela Miron, evenimentul s-a petrecut în jurul orei 20, pe drumul de incintă care face legătura între Porțile 5 și 6.
Echipa care s-a deplasat la fața locului a constatat că, în jurul orei 20, agent șef Sorin Cosmeanu, agent de siguranță publică în cadrul Biroului de Ordine și Siguranță Publică, în timp ce se deplasa cu autoturismul proprietate personală spre Poarta de acces nr. 6, unde urma să efectueze serviciul, pe drumul respectiv, în dreptul SC "Ades" SA port Constanța, a acroșat cu partea dreapta față pe Stelică Șoltuz, de 37 de ani, din Constanța, docher care se deplasa pe lângă bicicletă, pe axul central al drumului.
Subcomisarul Cerasela Miron spu-ne că agentul de poliție a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Cadavrul a fost ridicat și transportat la Morga Cimitirului Central Constanța, în vederea efectuării necropsiei.
Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța, împreună cu inspectori din cadrul ITM Constanța, la finalizarea anchetei urmând a fi luate deciziile legale care se impun.
Polițistul Sorin Cosmeanu este cercetat în prezent pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8612 secunde