Un șofer beat care a fugit de la locul unui accident cu 5 victime, reținut de polițiști

155
Un șofer beat care a fugit de la locul unui accident cu 5 victime, reținut de polițiști - police-1635090169.jpg
Un şofer de 20 de ani care a fugit de la locul unui accident soldat cu cinci victime a fost reţinut de poliţişti, aceştia stabilind că el, dar şi cel de-al doilea şofer implicat în evenimentul rutier se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice, a informat, duminică, Poliţia Prahova.

Conform sursei citate, poliţiştii Biroului Rutier Ploieşti au fost sesizaţi, în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, despre faptul că pe DJ 100B s-ar fi produs un accident rutier soldat cu rănirea mai multor persoane.

"Din primele cercetări efectuate la faţa locului, se pare că un tânăr în vârstă de 20 de ani, în timp ce se afla la volanul autoturismului, în afara localităţii Lacul Turcului, pe sensul de mers către Gherghiţa, ar fi pierdut controlul autoturismului şi ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism. În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporală a 5 persoane. Conducătorul autoturismului în vârstă de 20 de ani a părăsit locul accidentului, fiind identificat la scurt timp de poliţişti, pe raza localităţii Bîra, comuna Balta Doamnei", precizează sursa citată.

Potrivit Agerprs, cei doi şoferi, respectiv un bărbat de 38 de ani şi tânărul de 20 de ani, au fost testaţi cu aparatul etilotest, stabilindu-se că ambii se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2558 secunde