Uniunea Europeană a suspendat negocirile cu Elveția pe tema electricității și amenință cu măsuri de retorsiune

Articole recomandate
Volodimir Zelenski, aşteptat la summit-ul UE de la Bruxelles
07 Februarie 2023
Relaţiile dintre SUA şi China, afectate serios după doborârea balonului
06 Februarie 2023
Beyonce - cel mai decorat artist din istoria Grammy
06 Februarie 2023
Uniunea Europeană a suspendat negocirile cu Elveția pe tema exporturilor de electricitate în această țară. Astfel, UE a anunțat că vor fi luate măsuri suplimentare după referendumul elvețian în favoarea limitării imigrației, scrie Corriere della Sera, potrivit B1.ro.
"Uniunea Europeană nu intenționează să continue negocierile cu Elveția pe tema energiei electrice, în contextul situației apărute după rezultatul referendumului pe tema imigrației, rezultat care este o posibilă încălcare a acordurilor bilaterale", a declarat Pia Ahrenkilde, purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene.
"În contextul actualei situații, nu mai sunt prevăzute negocieri tehnice între UE și Elveția pe tema electricității. Modul de abordare trebuie analizat în contextul mai amplu al relațiilor bilaterale. Acordul privind electricitatea este legat în mod logic de chestiuni instituționale orizontale", a explicat Ahrenkilde.
"Este imposibil să acceptăm o separare între libera circulație a persoanelor și cea a capitalului. Ne așteptăm ca Elveția să onoreze obligațiile internaționale cu UE", a reacționat Președinția greacă a Consiliului Uniunii Europene.
Oficialul italian Giovanni De mari, președintele Consiliului Național pentru activități vamale, a avertizat că există posibilitatea ca UE să revizuiască acordurile privind traficul vamal cu Elveția ca formă de presiune.
Alegătorii elvețieni s-au pronunțat în proporție de 50,3% în favoarea limitării imigrației, în cadrul unui plebiscit organizat la inițiativa partidului naționalist populist UDC, condus de Christoph Blocher.
Top articole din Actual
ALARMĂ! Iranul anunță că este pe deplin pregătit pentru un atac al SUA
04 Februarie 2014
Spania pregătește o reformă amplă a sistemului de taxe
10 Februarie 2014
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Marţi, 11 Februarie 2014
Duminică, 09 Februarie 2014
Miercuri, 16 Octombrie 2013
Joi, 30 Ianuarie 2014