Update. ATAC ARMAT ÎN SPITAL! Bilanț de ultim moment: șase morți!

134
Update. ATAC ARMAT ÎN SPITAL! Bilanț de ultim moment: șase morți! - czechshootingattackhpmain2019121-1575968400.jpg

Articole recomandate

Numărul persoanelor decedate în incidentul armat înregistrat marți dimineață la un spital din orașul Ostrava, în nord-estul Cehiei, a urcat la șase, a anunțat ministrul ceh al sănătății Adam Vojtech, citat de postul de radio public ceh, transmite Reuters.

Postul de radio german Deutsche Welle a relatat că poliția a evacuat spitalul și este în căutarea unui bărbat cu părul scurt, cu o înălțime de aproximativ 1,8 metri și îmbrăcat cu o jachetă roșie.

"Sunt desfășurate o unitate de intervenție a poliției regionale și o echipă de reacție rapidă. Din păcate, atacul s-a soldat cu mai multe decese'', a declarat ministrul de interne Jan Hamacek pentru postul public de televiziune ceh.

''Intervenția este în desfășurare, nu voi comenta cu privire la alte detalii. Poliția face tot posibilul pentru a rezolva situația'', a adăugat Hamacek.

Potrivit cotidianului britanic The Independent, poliția a făcut apel la localnici în legătură cu presupusul autor al atacului, care a avut loc în jurul orei locale 07:20 (06:20 GMT).

''Cerem publicului ajutor pentru găsirea suspectului. De asemenea, facem apel la prudență maximă'', a declarat poliția cehă.

Cotidianul MF Dnes a informat că martorii au auzit focuri de armă dinspre camera de gardă a spitalului universitar din Ostrava, ce are 1.200 de paturi.

Ostrava, oraș industrial din nord-estul Cehiei, situat în apropierea frontierei cu Polonia, are o populație de aproximativ 290.000 de locuitori. 


Mai multe persoane au fost ucise în timpul unui incident armat marți, la un spital din orașul Ostrava, situat în nord-estul Cehiei, a anunțat ministrul de interne ceh, Jan Hamacek, transmit Reuters și dpa, potrivit Agerpres.

Poliția cehă a menționat că patru persoane au murit și alte două au fost rănite grav în acest incident. Pe contul său de Twitter, poliția a anunțat că a fost declanșată operațiunea de căutare a suspectului.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.4423 secunde